What's left...

Time of my life - 3 Doors Down [2011]

Time of My Life is an album by American rock band 3 Doors Down, released on July 19, 2011. It is the band's fifth studio album after their self-titled album released in 2008. The album debuted at #3 on the Billboard 200 with 59,800 copies sold in its first week. 

Track listing                                                             All lyrics written by Brad Arnold.

1.   Time of my life

2.   When you're young

3.   Round and round

4.   Heaven

5.   Race for the Sun

6.   Back to me

7.   Every time you go

8.   What's left

9.   On the run

10. She is love

11. My way

12. Believer

Neliniște!

     Primăvară. Vineri, aproape ora 13:00. Pășesc pe stradă condus de muzica din căști. Am tendința ca atunci când ascult muzică să mă pierd într-o altă lume. Sunt conștient ca asta poate fi periculos pentru mine, mergând pe stradă, dar ce să fac?! Muzica mă împiedică să ascult monotonia timpului care trece pe lângă mine, mă împiedică să văd că, de fapt, realitatea e cea prin care îmi parcurg drumul, o realitate care nu-mi oferă nimic care să mă surprindă, să mă motiveze, să mă liniștească!

     Revin! Mergeam spre muncă. De fiecare dată trag de timp, mergând câteva stații pe jos. Am nevoie de asta de cele mai multe ori, îmi oferă doza necesară de calm și motivație de a merge din nou la muncă. Însă azi eram putin agitat, mult mai pierdut decât de obicei. Nu știu de ce! Trecusem peste ultimul eșec. Da, știu sigur! Dar... Ceva se întâmpla! Încerc să îmi dau seama ce... Iau o gură de aer și îmi propun să fac o scurtă analiză a ultimelor fapte, evenimente, gânduri. Dar îmi scapă ceva. Totuși, observ că toată lumea se grăbește, mașinile merg prea repede. Mă opresc într-o stație și iau primul autobuz. Ajung la muncă. Înainte să intru, mă așez și privesc spre cer. E o zi frumoasă, răcoroasă, o zi care parcă te îndeamnă să lași totul deoparte și să pleci oriunde, să te plimbi. Acum agitația pare a se transforma în neliniște! Știu că vor urma opt ore pline de frământări, încă o zi alunecând printre gânduri, lovindu-mă de numeroasele posibilități.

     Timpul zboară, munca mă sustrage din lumea mea și mă aduce în realitate. Cineva a sesizat că se întâmplă ceva cu mine. Trebuie să îmi revin. Nu se întâmplă asta, însă până seara reușesc să mă adun, să mă ascund. Totul pare să meargă bine, însă odată rămas singur, pierd contactul cu realitatea. Ies de la muncă. Ca de obicei, aș vrea să merg pe jos. Gândesc, analizez. Ajung în stație, urc în autobuz. Scot telefonul, e 22:50. Încerc să mă conving că nu se întâmplă nimic cu mine, că e doar oboseala. Cobor două stații mai înainte, doar pentru a trece prin parc... 

     Am ajuns și acasă. 23:30 aproape. Acum pun pe hârtie toate astea. Pornind calculatorul, realizez că nu am o continuare... Tot nu știu ce e cu mine, dar... Trece! Toate trec! E complicat! Și timpul, și dezinteresul ucid speranțe. Acum o să dorm!!!

     7:45. Sâmbătă dimineața. Mă trezesc, ca de obicei îmi fac o cafea, nu pot mânca! Mă uit ce examene o să am în perioada următoare. Încerc să citesc câte ceva, sperând să uit ziua precedentă. Nu pot! Din întâmplare dau peste una din notițele mele salvate pe calculator: ”Amintește-ți! Pentru oricine, există doar o singură persoană potrivită! Restul trec prin viața ta cu scopul de a te opri s-o găsești!” Îmi zic: ”Pe naiba, greșesc! Cum aș putea afla cine e EA dac-o să evit orice ființă care încearcă să se apropie de mine?!” Întrebarea îmi pune capac, ceața se lasă peste mine. Acum văd singura persoană care până azi trebuia să conteze pentru mine: EU! O persoană solitară, temătoare! Nu-mi place. Șterg ce citisem mai înainte. Încerc să-mi resuscitez convingerile, convingeri care m-au condus până acum. Nu e simplu, bazele sunt extrem de solide. Pun eșecul precedent pe seama acestor convingeri pentru prima dată. Da, am greșit încă de la început. Am pierdut mult. Impropriu spus ”am pierdut”, de fapt ”am ratat”. Însă, eșecul mi-a arătat ceva: ea n-ar fi fost EA! Mă bucur acum că s-a terminat. Poate ca nimeni n-o să creadă. Nu-mi pasă!!!

     Mă-ntind în pat. Trec câteva minute bune. Între timp am admirat tavanul, pereții, lumina care pătrunde prin fereastră, condus de zgomotul mașinilor care parcă trec pe la etajul opt. Mă ridic, caut telefonul. Am avut un apel. Habar n-am cine era, n-am aflat niciodată. E 9:10, pun pe hârtie o ultimă convingere: ”Nu știu cine sunt, nu știu ce vreau, nu știu ce fac! Știu doar că voi face orice să nu dezamăgesc persoanele care merită!”. Apoi mă pierd într-o stare de acalmie...

     Am regăsit asta recent. E scrisă în urmă cu câteva luni, se pierduse prin tot felul de hârtii. Am recitit-o! Acum e aici!