"Cogito, ergo sum!" pare sa fi devenit elementul definitoriu pentru mine, nu doar datorita faptului ca a exista este singurul lucru notabil pe care il fac, ci si, in cea mai mare masura, datorita indoielii permanente. Ma indoiesc de tot ce ma inconjoara, ma indoiesc de toti cei care-mi sunt cunoscuti, ma indoiesc de o posibila iesire a intregii tari din criza actuala. Iar eu nu vorbesc de criza economica, ci de criza de moralitate, de bun simt, de omenie. Ma indoiesc ca lumea o sa devina mai buna. Cred, asemenea scriitorilor SF, ca lumea va deveni doar un camp de lupta a masinilor, masini care in fond vor fi doar oameni, oameni care isi vor fi pierdut tot ceea ce ne deosebeste de restul fiintelor: ratiunea, sentimentele. Ma indoiesc chiar si de asta! De aceea merg inainte, cautand ceva sigur, la fiecare pas facut voi cauta sa inlatur indoiala, iar daca nu voi gasi ceva, ramane un singur lucru sigur, si anume: "Pana acum nimic nu e sigur!!!".
"Cogito, ergo sum!" este un concept filosofic apartinand lui René Descartes, pe care l-am auzit pentru intaia oara in clasa a 12-a, in liceu, la Filosofie. Atunci nu insemna nimic pentru mine, fiind doar inca un lucru de retinut pentru ora urmatoare... Se pare ca nu a fost chiar asa!
